Omul Duminicii / Grigore Vieru

Sunt omul duminicii.Nu dau nici un sfat GlonteluiȘi nu primesc nici euVreun sfat de la el.Îmi ajunge o singură pâineCum zileiUn singur soare. ***Grigore Vieru, Cele mai frumoase poezii, Ed. Jurnalul, București, 2009

Rupt de ceva, în drum spre altceva / Constantin Noica

Singurătatea absolută? O concep câteodată așa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct fix în spațiu. Ești undeva, între o stație și alta, rupt de ceva, în drum…

Umbra este un ecou al luminii izbită de un corp opac / Vasile Voiculescu

Așchii de meditație Mintea e fântâna care obișnuiește să se uite printre propriile ghizduri pentru a-și cerceta adâncimea.*Mintea e ciutura care stă deasupra fântânii vieții și coboară numai pentru a se umple cu răcoarea învățăturii.*Chiar și în cea mai murdară baltă, dacă zvârli o piatră, valurile iau forma lunii pline. *Până și busola are nevoie…

Demonul (fragment) / M.Lermontov

Prin vinetele spații clareZbura un înger luminos,De pe pământul șters în zare,Purtând un suflet păcătos;El, îndoielile, oftatulLe risipea, vorbindu-i blând,Cu lacrimi îi spăla păcatul,Și chinul i-l gonea din gând.Dar tocmai începu, ca visul,Să se audă paradisulCând, cu făptura-i răsculată,Tăindu-i calea prin văzduh,Din bezna iadului, deodată,Țâșni îngrozitorul duh.Puternic sta, ca o furtună,Precum un fulger strălucea,Și-n cutezanța…

Închid ochii pentru a căuta un om cu o barcă / Paul Celan

Din nou am suspendat marile umbrele albe în văzduhul nopții. Știu, nu pe-aici e drumul noului Columb, arhipelagul meu va rămâne nedescoperit. Nesfârșitele ramificații ale rădăcinilor aeriene de care am atârnat câte o mână se vor îmbrățișa în singurătate, neștiute de călătorii înaltului, mâinile le vor strânge tot mai convulsiv și niciodată nu-și vor lepăda…