Boala este o cale prin care putem învăța ceea ce suntem cu adevărat / Din Învățătura Sfinților Părinți

Nu contează cât de mult sau cât de intens suferim, ci cât de mult înțelegem din aceste suferințe. Fără ajutorul Revelației dumnezeiești, omul nu poate înțelege originea și cauza suferinței, nici scopul ei. Dacă cineva își închipuie că viața trebuie să fie o vacanță lungă și plină de voluptăți, atunci oricâtă suferință ar veni asupra lui, aceasta…

Paradisul pierdut / Olivier Clément

Nostalgia omului este aceea a Paradisului, adică a primei sale condiții, a frumuseții sale originare. Este ceea ce el caută în artă, în sărbătoare, în pasiunea dragostei în care bărbatul și femeia urmăresc o contopire imposibilă în ritualurile „întoarcerii în Paradis” din religiile arhaice și, fără îndoială, în ritualurile mistice de contopire din Asia. Căci…

Visul unui om ridicol / F. Dostoievski

Sunt un om ridicol. Acum ei îmi spun nebun. Aceasta ar fi o înălțare în rang, dacă n-aș fi rămas pentru dânșii la fel de ridicol ca înainte. Dar acum nu mă mai supăr, acum mi-s dragi cu toții, chiar și atunci când râd de mine, chiar și atunci îmi sunt dragi, nu știu de…