Duios și devotat îmi „cântă” și mie de peste un deceniu Prietena mea poetă, CAMI, cu zâmbetul ei ca un Psalm – mereu bun și trist, rezistent și fragil, tulburat și lin deopotrivă; îmi cântă ca de sub puterea Adevărului care, până a ne limpezi și-a ne aprinde bucuria, ne adâncește mai întâi în căutări…
Tag: singuratate
Imediat ce am conștientizat existența unei forțe în puterea căreia mă aflu, am simțit posibilitatea vieții – Spovedanie / L.Tolstoi
Cunoașterea credinței izvorăște, la fel ca întreaga omenire cu rațiunea ei, dintr-o origine misterioasă.Această origine este Dumnezeu. Am înțeles că greșisem și cum anume greșisem. Greșisem nu atât pentru că gândisem incorect, ci mai ales pentru că trăiam greșit. Am înțeles că adevărul îmi rămăsese ascuns nu atât din pricina gândirii mele greșite, ci deoarece…
Puritate, Asceză, Iubire – Gustul neprețuit și amar al Absolutului / Mircea Eliade
Singurul sens al existenței este de a-i găsi un sens.*Mă întreb dacă adevărata asceză n-ar fi renunțarea la setea pentru fructele acțiunilor noastre, renunțarea de a acționa ca oameni, ca indivizi, ci a lăsa să se manifeste prin actele noastre altcineva, Dumnezeu de pildă.*Dragostea e una din acele taine care dau omului gustul neprețuit și…
Întoarcerea acasă / Friedrich Nietzsche
O, singurătate! Tu, patrie a mea, singurătate! Prea multă vreme am trăit sălbatic printre străini sălbatici, ca să nu plâng când mă întorc! Acuma amenință-mă cu degetul, ca mamele, acum surâde-mi blând, ca mamele, acuma spune-mi doar atât: ”Dar oare cine-i cel ce ca un uragan s-a-ndepărtat cândva de mine? – și care părăsindu-mă-a strigat:…
Rupt de ceva, în drum spre altceva / Constantin Noica
Singurătatea absolută? O concep câteodată așa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct fix în spațiu. Ești undeva, între o stație și alta, rupt de ceva, în drum…
Există în deznădejde o amărăciune fecundă, sămânța unei virtuți pe care e greu s-o ai în altă parte / Al. Mironescu
Nu ești o carte de gând omenesc ticluită: În amurgul lumii noastre de tinăTu plină de dumnezeiască lumină linăEști însăși inima lui Hristos descoperită. Lăsată nouă spre biruirea restriștii,Eternă diată a Domnului Sublim,În teascul inimii lor te-au diortosit evangheliștii,Ca și noi, nu cu ochii, cu inima să te citim. V. Voiculescu – Evanghelia Eu nu…
Cenușa trandafirilor pământești e pământul din care se nasc trandafirii cerești / Novalis
*Omul, gânditor, se întoarce din nou la funcția de început a existenței sale, la contemplația creatoare, în punctul unde nașterea și cunoașterea se aflau în cea mai minunată legătură reciprocă, la acea clipă creatoare a adevăratei desfătări când ființa se fecundează în ea însăși. Lumea superioară e mult mai aproape de noi decât ne inchipuim…
Admirabila tăcere – Din Jurnalul lui Alexandru Codin Mironescu
Alexandru Mironescu (1903-1973) – om de știință, eseist, filosof, profesor universitar, colecționar de artă român din perioada interbelică, fost deținut politic sub regimul comunist din România. Iau uneori contact cu suferința unor prieteni apropiați – în formele ei teribile și parcă iremediabile -, suferințe care s-au acumulat, istovitoare, care pustiesc omul dezarmat, lipsit de puternice legături…
Pentru că este foarte trist să fii singur / Michael Laitman
Atotputernicul Magician care nu putea fi singur – Poveste pentru oameni mari. Știți de ce doar cei bătrâni spun povești și legende? Pentru că legendele sunt cele mai înțelepte lucruri din lume! Totul în lume se schimbă și doar legendele adevărate se păstrează. Legendele sunt înțelepciune, iar cel care le spune trebuie să aibă multă…
