Ce să ceară de la viață știu aproape toți oamenii, dar ce suntem datori să dăm vieții – foarte puțini se întreabă. Deși de la răspunsul acesta simplu vine tot binele și răul, toată slava și înfrângerea omului. Iar întrebările care rămân fără de răspuns nasc îndoieli și tulburări mari și păgubitoare.*După cârma care vine…
Tag: viata
Imediat ce am conștientizat existența unei forțe în puterea căreia mă aflu, am simțit posibilitatea vieții – Spovedanie / L.Tolstoi
Cunoașterea credinței izvorăște, la fel ca întreaga omenire cu rațiunea ei, dintr-o origine misterioasă.Această origine este Dumnezeu. Am înțeles că greșisem și cum anume greșisem. Greșisem nu atât pentru că gândisem incorect, ci mai ales pentru că trăiam greșit. Am înțeles că adevărul îmi rămăsese ascuns nu atât din pricina gândirii mele greșite, ci deoarece…
Tu, care treci prin ochiul adânc al marelui cer… (Triumf Poeziei, fragmente) / Petru Creția
Poezia îl ajută pe omsă moară râzând de bucurierâzând în ochii iubiriirâzând în ochii plini de aprige astre ai morțiirâzând fericit în ochii uitării. Ca sângele viu, ca puterea luminii și ca baterea mării zvâcnește poezia în trupul nemăsurat și impalpabil al lumii, sens, contrasens, convertind alternanța atâtor ritmuri fără sens într-o legănare extremă de…
„Quaestio mihi factus sum” (Am devenit pentru mine însumi o întrebare) – Sf. Augustin / Hannah Arendt #2
Eu eram acela care voiam să pornesc pe această cale, și tot eu eram cel care nu voiam. Eu eram, da, eu și numai eu! Nu voiam în mod deplin, dar nici nu mă împotriveam în mod deplin.*Greutatea (gravitația) mea este iubirea; de ea sunt purtat oriîncotro sunt purtat.*Forța iubirii este atât de mare încât…
O singură seninătate este posibilă: aceea a conștiinței / Victor Hugo
Sufletul în om este o neliniște.*Tirania este grea pentru tirani, bunătatea este amară pentru oamenii buni.*Să acționăm conform puterilor noastre și să ne depășim forțele. Unde există o datorie, o luptă, un exil, o suferință? Să alergăm într-acolo. A iubi înseamnă a dărui. Să iubim. Să fim bunăvoințe profunde. Să ne gândim la acest bine…
Vai de cel care trăiește cu ochii ațintiți asupra lumii materiale, cu spatele întors către lumea necunoscută! / V. Hugo
Visarea e odihna gândirii, extazul e odihna contemplării. De ce n-am avea un trup (în cealaltă viață), un trup subtil și diafan, în comparație cu care trupul omenesc ar fi doar o schiță nefinisată? Vom mânca? De ce n-am trăi, de exemplu, asemenea florilor, care n-au ore de masă, dar care câștigă și pierd neîncetat,…
Îmblânzită, lumina orbitoare a focului se face lumină de lumânare și ne îngăduie veghea nopții / Umberto Eco
Eu cred că imaginea focului reprezintă cea mai mare asemănare a duhurilor cerești cu Dumnezeu. (…) Focul sensibil este în toate lucrurile și pătrunde prin toate, fără să se amestece cu ele; el este mai presus de toate. Fiind în totul lumină și, în același timp ascuns, el este în sine necunoscut, dacă nu i…
Ce e omul? / Sandu Tudor #2 – Omul e un cosmos care trebuie bine rânduit, limpezit, împlinit, finisat.
Pentru orice realizare, orice construire, orice nou început și viață nouă e nevoie de o rupere, de dărâmare, de tăgăduire. Puterea virtuții, taina virtuții exprimă gradul superior al puterii dumnezeiești. Trebuie să înțelegem această lucrare a puterii lui Hristos în noi, adică să ajungem la conștiința acestei lucrări în noi. (…) Printr-o cinste anume, omului…
Ce e omul? #1 / Sandu Tudor – Omul e o cruce, un conflict, o agonie, o dualitate.
Sfințenia e condiția noastră. Dar ce este un sfânt? Un om care cunoaște de-a dreptul prin el însuși puterile Duhului, care crede în așa chip în puterile harului, încât îi sunt familiare și lăuntrice,îi sunt la îndemână. Din taina dragostei necovârșite. Suntem fii bogați ai puterilor cerești. Și noi trăim ca niște netrebnici. Canonul Marelui…
A ști să citești cărțile nescrise – Maxime din China, Japonia și Coreea alese și traduse de Ștefan Liiceanu
Dacă nu ai avut realizări deosebite în viață, dar măcar n-ai nutrit ambiții și dorințe vulgare, atunci cu siguranță ești un om care lasă ceva în urma lui. Chiar dacă erudiția ta nu este atât de mare încât să-i uimească pe unii și pe alții, dar ai reușit să nu cazi pradă nemulțumirilor și necazurilor…